Literatura mileniului III: joc serios, formule comerciale și gustul public

Dat fiind că proza contemporană pare a fi din ce în ce mai aservită marilor circuite comerciale și, implicit, unor teme „vandabile”, cât își mai poate permite un prozator să practice „jocul gratuit” al literaturii, unul aflat în permanent dialog cu literatura trecutului și cu cea „potențială”? Cum poate fenta acest scriitor apărarea echipei redutabile a gustului public?