Attila Bartis

Nume de referinţă atît în lumea literelor, cît şi în arta fotografică, Attila Bartis e un autor consacrat în spaţiul European.

Attila Bartis s-a născut în 1968 la Tîrgu-Mureş. În 1984 s-a mutat, împreună cu familia sa, în Ungaria, iar în prezent trăieşte la Budapesta. Este un fotograf reputat şi, totodată, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi scriitori maghiari ai momentului, cărţile sale fiind traduse în numeroase limbi.
A debutat în 1995 cu romanul A séta (Plimbarea), apărut în acest an şi în versiune românească la Polirom. Au urmat: volumul de nuvele A kéklö pára (Aburul albăstriu), 1998; romanul A nyugalom (Tihna), 2001 – traducerea în limba română a apărut la Paralela 45, în 2007; drama Anyám, Kleopátra (Mama mea, Cleopatra), 2002 – versiunea scenică a romanului Tihna –, care se joacă şi în prezent cu sala plină; volumul de nuvele-foileton A Lázár apokrifek (Apocrifele lui Lazăr), 2005. I s-au acordat premii importante: Premiul Tibor DÉRY (1997), Premiul Sándor MÁRAI (2002) şi Premiul Attila József (2005).
Attila Bartis e de mult un autor consacrat în spaţiul european. Nu doar graţie consecvenţei, graţie unei prezenţe editoriale constante, ci, în primul rînd, graţie forţei pe care scrisul său o evidenţiază încă de la cea dintîi carte.