Grigory Semenchuk

Grigory Semenchuk (n.1991, Ucraina), poet, muzician, om de cultură. Președinte al Organizației de Tineret din Lviv „Consiliul de artă „Dialog”. Curator și producător al multor proiecte de artă. Director al festivalului „Luna lecturii autorului la Lviv”.

În anul 2012 a debutat cu volumul de poezie „Jihadul intern”(editura Meridian Czernowitz), iar în 2015 a apărut al doilea volum, intitulat „MARE de poezii și cântece (Editura Staryj Lev). În 2021 a văzut lumina tiparului cartea „Conform cu originalul”(Editura „Lyuta Sprava).

Coordonator al antologiei de poezie ucraineană modernă „Letters from Ukraine”/ „Scrisori din Ucraina”(2016, Organizația de Tineret Lviv „Consiliul de artă „Dialog”) și co-editor al antologiei   „AU\UA (2012, Editura „Krok”). Coordonator al grupării literare „Frontul de vest al poeziei tinere” (2008-2011), director de program al Festivalului Internațional de Literatură din Lviv (2009-2015), director de program al Forumului Editorilor din Lviv (2013-2015). Coordonator literar al revistei socio-culturale din Lviv „Sub cerul liber”(2010-2014).

Participant la numeroase festivaluri literare și muzicale din Ucraina, Germania, Polonia, Slovacia, Franța, Cehia. Poeziile sale au fost traduse în limbile engleză, germană, franceză, cehă, slovacă, poloneză, română, belarusă, italiană.

Solist al formației muzicale DRUMTEATR. Co-fondator al grupului poetic și muzical ucraineano-german LANDSCHAFT și autor al proiectului muzical solo BRAT. Trăiește și lucrează în Lviv.