Marian Voicu

Marian Voicu este absolvent al Universității Politehnice și al Academiei de Studii Economice din București, urmând și cursurile CIFAP Paris. Din 1996 a lucrat la TVR, ca reporter, prezentator de știri și moderator de talk-show, iar în decursul carierei a filmat peste 50 de reportaje în comunitățile românești din jurul României și din Balcani, fiind primul jurnalist român care a filmat în Siberia, Sudan și Uganda.

A fost manager de proiect la Radio Chișinău, stație aparținând de Societatea Română de Radiodifuziune, iar timp de doi ani a realizat zilnic „Interviurile Europa FM”.

A primit Medalia de aur din partea Asociaţiei Corespondenţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite (New York, 2015) la categoria „Ricardo Ortega Memorial Prize for broadcast (TV & Radio) media”, pentru documentarul Exodul. O tragedie siriană, premiul pentru reportaj și documentar al Asociației Profesioniştilor de Televiziune din România de patru ori (Marele Premiu, ex aequo, în 1998), Premiul Clubului Român de Presă pentru talk-show (2006), Premiul pentru Excelență în Jurnalism European pentru „calitatea intelectuală a emisiunilor de la Europa FM şi TVR Cultural”, acordat de Casa Europa/ Uniunea Europeană (2008).

În 2016 a publicat la Humanitas volumul Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani, iar în 2018, Matrioşka mincinoşilor: Fake news, manipulare, populism.