FILTM - Radu Vancu

Radu Vancu

Radu Vancu (n. Sibiu, 1978) este poet, prozator, eseist și traducător. Este conferențiar la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, redactor-șef al revistei „Transilvania” și redactor al revistei „Poesis International”. A coordonat secțiunea română a site-ului „Poetry International” și organizează Festivalul Internațional de Poezie din Sibiu – Poets in Transylvania. Din 2019, e președintele PEN România.

Începând cu anul 2002, a publicat opt cărți de poezie, pentru care a primit mai multe premii, iar poezia lui a fost tradusă în aproximativ 20 de limbi străine, în antologii, reviste și volume individuale. A scris și un roman, Transparența (2018), două volume de jurnal (2017, 2021), premiate și acestea, precum și două cărți pentru copii și o culegere de texte civice. Publicațiile lui academice includ două cărți-eseu despre Mihai Eminescu și Mircea Ivănescu și un volum privind relația modernității poetice cu umanul. A realizat câteva antologii de poezie română modernă și contemporană, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin și Marius Chivu.

A tradus romane și poezie, în principal din John Berryman și W.B. Yeats, fiind și traducătorul ediției Ezra Pound coordonată de H.-R. Patapievici la Editura Humanitas.