Răzvan Țupa

Răzvan Ţupa (Brăila, 1975) realizează selecțiile @citEștioficial pentru Aleph News iar „poetic relațional- poeme alese 1995-2024” (Editura Cartier, 2024) este al cincilea volum de poezie pe care îl semnează.

Primul său volum publicat în 2001, fetiş, a fost distins, în 2002, cu Premiul naţional pentru poezie „Mihai Eminescu“, secțiunea debut, la Botoşani. În 2003, fetiş – o carte românească a plăcerii a făcut obiectul unei a doua ediţii revăzute şi adăugite la Editura Vinea. În 2005 a publicat volumul corpuri româneşti la editura Cartea Românească. Iar în 2011 a lansat poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti la Casa de Editură Max Blecher.

A fost rezident Ledig House (New York, SUA) în octombrie 2013, cu un proiect legat de primele expoziții Brâncuși peste ocean și de formulări de poetică relațională. În 2022 a lansat împreună cu Ioana Miron volumul Poetic. Relația grafică, la Casa de Pariuri Literare. În același an publică poetic. interfața sonoră- 365 de poeme de dragoste postumane și unul uman la Editura Cartier.

A fost unul dintre fondatorii revistei de poezie Versus-Versum pe care a condus-o ca redactor șef din 2005 până în 2007. Din 2006 până în 2008 a fost redactor şef al revistei Cuvântul.

A participat la festivaluri, ateliere si lecturi de poezie în Bucureşti, Brașov, Constanţa, Timişoara, Cluj Napoca, Sibiu, Buzău, Chişinău şi în străinătate (Berlin, Bratislava, Budapesta, New York, Paris, Praga, Roma, Rotterdam, Stockholm, Tel Aviv şi Zagreb).

A conceput 145 de întâlniri „Poeticile cotidianului”, iar din septembrie 2010 a lansat „Atelierelationale”, un proiect de încurajare a interacţiunii poetice pornind de la formularea unor principii de poetică relaţională. Serile literare organizate între 2005 şi 2010 sunt documentate în volumul Poeticile cotidianului de la seri de literatură în mişcare la Republica Poetica (Casa de Pariuri Literare, 2015).

Răzvan Țupa scrie pe poetic.ro.