Robert Simonišek

ROBERT SIMONIŠEK s-a născut în 1977, în Slovenia. Este prozator, poet, critic și istoric de artă și traducător. A studiat Filosofia și Istoria Artei. Obține apoi un doctorat în istoria artei. Debutează în 2003 cu volumul de versuri Potopljeni katalog (Drowned Catalogue). În 2008 îi apare cel de-al doilea volum, Avtoportret brez zemljevida (Autoportrait Without a Map). Cel de-al treilea volum de poezie, Selitve (Migrations), e publicat în 2013 și reprezintă o continuare la nivel tematic a volumelor anterioare. Specifică volumului Migrații este insistența pe „spațiile de provincie” care i-au marcat copilăria și adolescența. Romanul său, Soba pod gradom (The Room below the Castle), apărut în 2013, a fost nominalizat pentru Kresnik, echivalentul sloven al prestigiosului Man Booker Prize. În 2015 îi apare volumul de eseuri Trk prostorov (The Crash of Spaces), iar în 2016 primește premiul pentru cel mai bun eseist sloven al anului. A participat la festivaluri de literatură în Irlanda și Italia.

În timpul studenției a lucrat pentru publicații cunoscute, precum Finance și Delo. Mai mulți ani la rând a fost ghid, călătorind în întreaga Europă.

După ce a obținut doctoratul în istoria artei, a început să predea la Universitatea din Ljubljana și a condus în mai multe orașe din țară workshopuri de scriere literară.

Scrierile sale au fost traduse în croată, sârbă, cehă, spaniolă, engleză și au fost incluse în numeroase antologii.