Ruxandra Novac (n. 1980, la Făgăraș). Considerată astăzi unul dintre vârfurile de lance ale grupării „Fracturi”, care a dominat producţia literară a începutului de mileniu, Ruxandra Novac a început să scrie poezii în perioada liceului. A debutat public la Cenaclul „Interval” din Brașov, în 1997. Ruxandra Novac a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București și a debutat în volum cu ecograffiti. poeme pedagogice. steaguri pe turnuri (Editura Vinea, 2003; ediția a II-a, 2005). În 2018, cartea a fost reeditată de Editura Tracus Arte.
În toamna acesta, Ruxandra Novac a publicat cea de-a doua carte, în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Pandora M: ALWARDA, volum considerat drept „cel mai așteptat come back din poezia română contemporană” (Mihai Iovănel).
Textele ei au fost incluse în diferite antologii din România, Moldova, Statele Unite, Marea Britanie, Belgia, Slovenia, Republica Cehă etc. În prezent, Ruxandra Novac trăiește în Germania.