Duško Novaković
Poemele apărute în traducere în limba română în volumul Malul celălalt (coordonator: Aleksandar Stoicovici, publicat de Editura Herg Benet, traducători: Liubinca Perinat Stancov, Slavomir Gvozdenovici şi Aleksandar Stoicovici).
FRAGMENT DIN PAROLA COMUNĂ: VREM SCHIMBARE
Belgrad, anul 2000.
Regimul e bine zguduit
Îl zdruncină și o bunicuță
Salutând cu mâna de la fereastră
Coloana zgomotoasă a demonstranților
Acolo este fiul ei
Îl salută apoi și pe ginerele
Aflat în partea opusă
Care ca să-și primească salariul trebuie
Să stea ghemuit în blindată și să aștepte ordinul de atac
Dar cel mai mult își agită mâinile, se sufocă
Privind către parcul din fața Parlamentului
Acolo sunt copiii copiilor ei
Două inimi jucându-se cu o minge
Un băiat și o fetiță
Stau exact la mijlocul distanței dintre
tații lor.
Pieptul bunicuței în fereastră
Înconjoară ecranele lumii
Prin intermediul BBC-ului
Împreună cu ghiveciul ei cu petunii înflorite
Bunicuța devine prima știre a zilei
Bunicuța înaintea discursului lui Clinton în fața marinei
Bunicuța înaintea îmbrățișării lui Elțin cu Schröder
Bunicuța și petuniile ei
Înaintea mesajului lui Arafat către israeliți
Și chiar dacă nu se dezlipește de fereastră
Și face cu mâna sufocată și istovită
Noi îi dorim să se ridice brusc să împingă căruciorul pentru invalizi
Să se înalțe ca o porumbiță
Și să-i salveze pe cei dragi și întreaga lume scufundată.
CARTE-APATRID
În preajma sosirii berzelor
În fiecare primăvară
Îmi pun inima pe masă
O pun pe fața de masă curată
Îi spun ok
Putem să începem
N-o să te doară
Și cu un smuls brusc
Scot toate poeticile îndesate
Și obțin
O carte voluminoasă
Una întocmită
Din cele două atrii și cele două ventricule
Nevroze și fumul de tutun
În loc de sânge
Din ea se scurge catranul cald
Din cauza unei asemenea cărți,
Când îmi desfac fălcile
Se arată tarabele dinților cariați în loc de perle,
Putregaiul topit al gingiilor
Și nu aria de piatră în care se macină grâul
Iar când desfac coperțile, gura scârboasă, de nesărutat,
Probabil din cauza asta nu sunt citit
Mă consum din cauză că nu sunt citit, mă îndop din cauza cititorilor,
Din cauză că nu sunt citit, mă înfoi ca un păun
Și din cauză că nu sunt citit, fac pe înțeleptul cu degetul pe frunte
Ca un platan de stat,
Dau drumul la o diaree de cafea
Din cauză că nu sunt citit, rugămințile și vaietele mele,
Opera mea necitită o fac și mai abstractă
Nu am un critic mai bun decât mine însumi
Și nimeni nu-i face curte așa cum îi fac eu
Am încercat orice ca să scap de el
Încercam să-i astup gura, să-l mituiesc, dar el
Nu are alte făpturi nu are: pe mine, obișnuința sârguinței mele
Ca o iluzie pe care n-am s-o înving, n-am s-o îndepărtez niciodată
Și așa, necitit, voi tremura cu ochii larg deschiși
Goi, ca un leagăn părăsit, într-un vis interminabil
În care operez în liniște, iar zidurile din jurul meu plâng.
TEMA PENTRU ASTĂZI
Îngerii mari ai copilăriei mele
S-au micșorat până au ajuns niște vrăbii
Dar ce s-a întâmplat cu Dumnezeu
Oare și el s-a micșorat
Unde ar trebui să-l caut?
Oare n-a devenit un microb
Care așteaptă ca și noi să ne micșorăm
Ca să ne învingă mai ușor când ne vine rândul
Oameni, oameni buni,
O, familie a continentelor
Meditați despre toate acestea
Nu vă prindeți imediat de gât!
CE-AM VRUT SĂ-I SPUN POETEI NIPONE
KAZUKO SHIRAISHI DESPRE CIREȘI
Doamna Kazuko, vă spun:
Inima începe să-mi bată ca un Praher
Când îmi amintesc de cireșele
Care-mi cădeau în grămezi pe piept
Eliberând carnea fragedă de sâmburi
Și dealurile cărnii noastre de oase!
MUSCA A STAT
Frumos birou se înalță din noapte.
Într-o țară mică.
Se trezesc teancurile de acte și dosarele groase
Ale infracțiunilor de ieri. Răsună capacele călimarelor.
Puțin mai departe stă betonat sfinxul,
Stă musca și-și freacă picioarele de rama sticlei, nemuritoare.
NASTURELE LUI STALIN
Cine a inventat acul?
N-ai reușit să afli.
Și când te gândești numai
Câte a făcut acul
Ce fel de găuri și găurele a astupat
Ajutat de degetarul bunicii tale
Oare ai păstrat măcar unul din acele ei?
Dar știi cine a inventat ața?
Acul și ața merg întotdeauna împreună
Ca Romeo și Julieta, da, precum calul și plugul
Și când îmi amintesc, dragă frate,
De toate lucrurile cusute cu ață
Cu acea ață colorată, pe care până și florile o invidiază…
Câte bucurii a pregătit, galbene, albastre, roșii,
Verifică, poate ți-a rămas măcar o papiotă neagră.
Dar cine a inventat nasturele? Nici asta nu știi.
Mare minune – nasturele.
De ce te-ar interesa fratele mai mic al roții?
Dar dacă ai citi de pe-o pagină
Câte roluri a avut nasturele
În încheiatul și descheiatul istoriei,
Ai fi primul care ai propune ca nasturelui
Să-i fie ridicat un monument.
Orice ai știi sau n-ai știi despre el, lucrurile stau în felul următor:
Dominația nasturilor a durat câteva secole
Ții minte nasturele singuratic de sub mărul lui Adam al lui Stalin?
Toți nasturii tremură în jurul său. Numai al lui
Stă încheiat ireproșabil, ca și cum ar fi crescut din gât.
Se putea descheia singur dacă prin închiderea gurii
Aerul era împiedicat să ajungă în plămâni, sufocându-te.
Astfel de nasturi au dezvoltat școli speciale de ștrangulare
A întregilor popoare care au crezut în ideea muncii și disciplinei.
Pe urmă au fost înlocuiți de fermoare. La început cele de metal
Iar apoi cele de plastic, care alunecă ușor, atunci când le tragi de urechi.
Fie că e vorba de șlițul pantalonilor,
De o geacă de iarnă din pene,
Sau crăpătura unei rochii,
Și tu, ca mulți alții, nu tragi limba fermoarului până la capăt
Pentru că îți convine, din toate punctele de vedere,
Apartenența la o lume care trăiește descheiată
Fără a ține cont că n-are nimic dedesubt, câteodată nici izmene.
EBRAIC
nu mă pot salva
L-am jefuit pe cel mai sărac decât mine
L-am și lovit, dar ușor
Doar cât să-l amețesc.
Asta a fost greșeala mea.
Și că i-am lăsat să mă prindă
Să mă judece și să mă bată, pe cei care înaintea mea
L-au jupuit de viu,
Asta a fost o și mai mare greșeală.
