Nikola Madzirov, Selecţie de poeme, Traducere în limba română de Denisa Duran, Ioana Ieronim
© Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara
ACASĂ
Am locuit la marginea orașului
ca felinarul cu un bec
pe care nu-l înlocuiește nimeni.
Pânze de păianjen legau între ele zidurile,
sudoarea ne prindea mâinile laolaltă.
Mi-am ascuns ursulețul de pluș
în găurile din ziduri de bolovani
ca să-l adăpostesc de propriile mele vise.
Zi și noapte am adus viața în prag
revenind ca albina care
se-ntoarce mereu la aceeași floare.
Era timp de pace când am plecat de acasă:
Mărul mușcat încă nu se învinețise,
pe scrisoare un timbru cu o casă veche părăsită.
De la naștere am migrat spre locuri liniștite
și goluri s-au prins sub mine
ca zăpada care nu știe unde-i e locul
pe pământ ori în aer.
Traducere de Ioana Ieronim
UMBRE TREC PE LÂNGĂ NOI
Într-o zi ne vom întâlni,
ca o barcă de hârtie
și un pepene care se răcește în râu.
Neliniștea lumii
ne va însoți. Palmele noastre
vor acoperi soarele, ne vom
apropia unul de altul cu lanterne în mână.
Într-o zi, vântul nu-și va mai
schimba direcția.
Mesteacănul are să scuture frunza
în pantofii noștri din prag.
Lupii or să vâneze
inocența noastră.
Fluturii ne vor lăsa
pulberea lor pe obraz.
O bătrână va povesti
despre noi dimineața în camera de așteptare.
Și ceea ce spun eu acum
a mai fost spus: așteptăm vântul
ca două steaguri la hotar.
Într-o zi toate umbrele
vor trece pe lângă noi.
Traducere de Ioana Ieronim
NU ŞTIU
Îndepărtate sunt toate casele la care visez,
îndepărtată e vocea mamei
chemându-mă la masă, dar eu alerg spre lanurile de grâu.
Suntem îndepărtaţi precum o minge ce ratează poarta
şi se duce spre cer, suntem vii
ca un termometru care e precis doar dacă
îl privim.
Realitatea îndepărtată mă ia la întrebări în fiecare zi
ca un călător necunoscut ce mă trezeşte-n toiul călătoriei
întrebându-mă: Ăsta-i autobuzul bun?
şi eu răspund Da, dar vreau să zic, de fapt, Nu ştiu,
nu ştiu cum sunt oraşele bunicilor tăi
ce vor să lase în urmă toate bolile descoperite
şi leacurile făcute din răbdare.
Visez o casă pe dealul dorurilor noastre,
de unde să privesc cum valurile mării desenează
cardiograma căderilor şi iubirilor noastre,
cum oamenii cred pentru a nu se scufunda
şi fac paşi pentru a nu fi uitaţi.
Îndepărtate sunt toate colibele unde ne ascundeam de furtună
şi de durerea căprioarelor murind sub ochii vânătorilor,
mai mult însinguraţi decât flămânzi.
Clipa îndepărtată mă-ntreabă în fiecare zi
Asta e fereastra? Asta-i viaţa? şi eu răspund
Da, dar vreau să zic Nu ştiu, nu ştiu dacă păsările pot începe să
vorbească, fără să rostească Cer.
Traducere de Denisa Duran
DUPĂ NOI
Într-o zi cineva ne va aduna cuverturile
şi le va duce la spălătorie
să cureţe ultimul dram de sare de pe ele,
ne va deschide scrisorile şi le va sorta după dată,
nu după cât de des au fost citite.
Într-o zi cineva ne va rearanja mobila camerei
ca piesele de şah la începutul unei noi partide,
va deschide vechea cutie de pantofi
unde păstrăm nasturi de pijama,
baterii încă bune şi foamea.
Într-o zi ne va reveni durerea de spate
din cauza greutăţii cheilor de hotel
şi a suspiciunii recepţionerului
când îţi dă telecomanda TV.
Mila celorlalţi va porni după noi
ca luna după un copil rătăcit.
Traducere de Denisa Duran
LIMBILE CEASULUI
Moștenește-ți copilăria
din albumul foto.
Transmite tăcerea
ce se împrăștie și se adună
ca un stol de păsări în zbor.
Ține în palmă
bulgărele de zăpadă turtit
și picăturile care alunecă
pe linia vieții.
Spune-ți rugăciunea
cu buzele strânse –
cuvintele-s semințe căzând într-un ghiveci.
Tăcerea se învață în pântec.
Încearcă să te naști
ca minutarul după miezul nopții
și secundele te vor ajunge de îndată.
Traducere de Denisa Duran
S-AU ÎNTÂMPLAT MULTE
S-au întâmplat multe
în timp ce Dumnezeu rotea
Pământul pe deget.
Cablurile s-au desprins
de stâlpi şi acum
leagă o iubire de alta.
Picături de ocean
s-au depus nerăbdătoare
pe interiorul peşterii.
Florile s-au separat
de minerale şi au pornit
în urma parfumului.
Hârtii din buzunarul de la spate
au început să zboare prin toată camera:
lucruri irelevante pe care
nu le-am face niciodată
dacă n-ar fi scrise.
Traducere de Denisa Duran
IUTE E SECOLUL
Iute e secolul. Dacă aş fi fost vânt
aş fi jupuit coaja de pe copaci
şi faţadele de pe clădirile mărginaşe.
Dacă aş fi fost aur, m-ar fi ascuns în pivniţe,
în pământul sfărâmicios şi între jucării stricate,
aş fi fost uitat de taţi,
iar fiii lor s-ar fi gândit la mine mereu.
Dac-aș fi fost câine, nu mi-ar fi fost frică de
refugiaţi, dacă aş fi fost lună
nu m-aş fi speriat de execuţii.
Dacă aş fi fost ceas de perete
aş fi acoperit crăpăturile din zid.
Iute e secolul. Supravieţuim cutremurelor slabe
cu privirea spre cer, şi nu spre pământ.
Deschidem ferestrele să lăsăm să intre aerul
venit din locuri în care n-am fost niciodată.
Războaiele nu există
fiindcă cineva ne răneşte inima în fiecare zi.
Iute e secolul.
Mai iute decât cuvântul.
Dac-aş fi fost mort, toată lumea m-ar fi crezut
când tăceam.
Traducere de Denisa Duran
