Un perpetuum poetic
poeziile n-au alt înţeles
decât cel pe care-l dau cuvintele lor
cine crede altceva decât ce e scris
este un poet inconştient
singura lui ieşire
ar fi să scrie cu propria mână
ce vrea să citească la altul
mai este şi o a doua ieşire pentru poetul inconştient
dar indiferent cât de simplu şi de exact aş descrie-o
el tot mi-ar răstălmăci cuvintele
Un poem împotriva somnului
atât de rău îmi pare
seară de seară
că trebuie să mă culc
adică să ies de bunăvoie din viaţă şi să mă aşez
fără nicio luptă
lat
încât întotdeauna adorm cu ochii plini de lacrimi
nu visez niciodată
probabil e felul morţii de a se răzbuna
şi de a nu-mi arăta absolut nimic
când mă trezesc şi mă privesc în oglindă
nu mă recunosc
am chipul descompus
iar dacă nu e o zi cu soare
aşa îmi rămâne până noaptea
când
oricât m-aş împotrivi
somnul mă aduce în acelaşi loc
părând că nu vrea să-mi facă nici cel mai mic rău
Un nor
tata-mare Mărin
a căzut prizonier la ruşi
la Cotul Donului
s-a întors acasă după vreo şapte ani
şi după alţi 30 a-nceput să-şi amintească din război
stăteam în tranşeu
cu spatele la inamic
şi cu ochii la un nor ce mi se părea că mă spionează
îmi venea să mă piş
dar mi-era pur şi simplu ruşine
sau frică
nu mai ştiu nici eu exact ce
mută Doamne norul ăla în altă parte
ca să mă uşurez
şi să pot lupta ca un bărbat
am spus asta în gând de vreo câteva ori
apoi
cu voce tare
tot mai tare
mută Doamne norul ăla nenorocit în altă parte
ca să mă piş
că nu mai pot!
dar Dumnezeu era
pesemne
în tabăra cealaltă
care pândea atentă orice mişcare greşită a duşmanului
