© foto: Marius M. Bogdan
LAVINIA BĂLULESCU s-a născut în 1985, la Drobeta-Turnu Severin. Este scriitoare și jurnalistă. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Lucrează la ziarul „Adevărul”.
A publicat două volume de poezie și un roman: Mov (poezie, 2004), Lavinucea (poezie, 2007), La mine-n cap (roman, 2013). În această toamnă urmează să mai publice două volume: Terasa Fericirii (publicistică) și Zmeii sunt de treabă (poezie, semnată alături de tatăl ei, Constantin Bălulescu).
Este prezentă în mai multe antologii, iar două dintre povestirile sale au fost transformate în scurtmetraje. Este vorba despre filmele Substantiv comun, genul feminin și Noaptea, iulie, joi, ambele în regia lui Marius M. Bogdan. Lavinia Bălulescu scrie și pe blogul personal, „Ferma de gânduri“.
„ Cu un umor fin, ca pudra de zahăr de pe prăjiturile făcute în casă, cu ingenuitatea fetiţei şi cu şiretenia candidă a puștoaicei, Lavinia Bălulescu se strecoară în sufletul cititorului cu o mare iuţeală şi se instalează confortabil acolo.” (Robert Șerban)