Viorel Marineasa

Viorel Marineasa (n. 1944, Țipari, Timiș) este prozator, eseist, jurnalist, editor. A publicat volumele Litera albă (roman, 1988), În pasaj (roman, 1990), Unelte, arme, instrumente (proză scurtă, 1992), Dicasterial (proză scurtă, 1995), O cedare în anii 20 (proză scurtă, 1998); Vederi din Timișoara (publicistică, 2011), Înainte și după războiul rece (proză scurtă, 2013), Lecturi parțiale. Librăria de nișă (2014), Prozator din silă (în dialog cu Robert Șerban, 2017) Ficțiune și istorie. Lecturi complementare (2019). În colaborare cu Daniel Vighi a publicat volumele Rusalii ’51. Fragmente din deportarea în Bărăgan (literatură-document, 1994) și Plânsul bătrânului tenor dramatic sovietic. Memorator pentru tanchiști (stereo-proze, 2011). Cărțile sale au fost traduse în limbile germană, engleză, maghiară, slovacă, sârbă.

A susținut, împreună cu Daniel Vighi, timp de câțiva ani, rubrica intitulată Continentul gri din revista Orizont, în care observa, pe bază de documente, modul în care Securitatea, poliția politică a regimului comunist, a monitorizat viața culturală a Timișoarei.