Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara / La Vest de Est, La Est de Vest
Ediția a VII-a / 23-27 octombrie 2018 / www.filtm.ro
Lara Mitraković (Croația)
Selecție de versuri, traduse în limba română de Borco Ilin
© Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, pentru prezenta versiune românească
Ulcele sparte
mijește și stă cu fruntea proptită
pe ușa de la intrare în bloc
unu, două, trei etaje
patru, cinci, șase, șapte apartamente
m-am pitit după tufiș, am
opt, nouă, zece ani
și nu-nțeleg de ce tată-su bea în halul ăsta
de ce nu-l suportă pe tatăl meu
de ce ne interzice să ne jucăm după ore
unșpe, doișpe, treișpe cicatrici
pe antebrațul surorii lui
i-am auzit aseară strigând
tatăl lor a încendiat mobilierul
și urla sub balconul meu că e război
paișpe, cinșpe, șaișpe
vara îi freamătă prin trup
pe plajă își acoperă cu alge
picioarele desfăcute, pentru tata e important
doar să nu-și facă cruce cu trei degete
șaișpe, șaptișpe, optișpe
eu plec, poți tu și mai mult de atât
îi spun ei am încredere în tine
ce golit de sens sună ce zic
douăzeci
cine nu-i gata îl iau cu lopata
am nouă ani, m-am pitit după tufiș
cățelul meu în spatele meu
am nouă ani, el are zece
e salvarea mea
o găsește pe soră-mea ascunsă după tractor
îi trage o palmă
am nouă ani, strig
ulcele sparte
toată noaptea plâng în pat
Piersici stricate
tata a visat un sac de piersici
a spus să le mâncăm repede
unele deja putrezeau
lovite de vânt sau au
căzut la pământ neculese
toate vor căpăta culoarea celor bolnave
va trebui să le aruncăm
(nimeni dintre noi nu știe să facă gem
nici înghețată și tare nu-mi place compotul)
dacă le luăm în palme
ne vom transforma în pulbere portocalie
și nu ne vom putea curăța niciodată
depunerile de sub unghii
resturile ațoase ne vor rămâne între dinți
va puți a mucegai de frați și surori
a trunchiuri de pomi pe care peste zece ani
nu-i va uda și nu-i va tunde nimeni
după gard va crește o pădure galbenă
apoi un humus care se va hrăni singur pe sine
în frigider era doar un săculeț de legume
proaspete și nelovite
poate n-am văzut bine va spune dezinteresat
gura mea va fi simți gustul putregaiului dulce
Crăciunul
în iarna asta am încercat să mimăm crăciunul
prin gesturi învățate cu mâncare stabilită
în sala imensă și albă
care până ieri a fost un apartament cu două camere
pentru trei persoane
plantele sonorizate cântau fotosinteza
clopoței și kyrie eleison
eu și încă zece ei zece și cu mine
cântam refrene din ce în ce mai zgomotos
chiar dacă nimeni nu știa textul
au dansat doar hainele și sacourile
chiar dacă n-aveau trup din carne
vecina-și ștergea nasul întruna
cu o bucată dintr-o rochie de mireasă pe care o avea în buzunar
și repeta întruna că nimeni nu vrea să mănânce
în afară de haine și sacouri
și repeta întruna că nimeni nu vrea să danseze
am învățat că păianjenul e pește
și că nu-i bine să te iei de păianjen
altfel capeți aceeași culoare ca după
o jumătate de oră de scufundare fără tubul de oxigen
eu și încă zece ei zece și cu mine
am tulit-o pe la zece
să hrănim peștii cu salată franțuzească
care ni s-a fleoșcăit în buzunare până la plajă
unul a spus: e prea puțină sare
al doilea a spus: pentru ce
iar al treilea a simțit foamea din nou
al patrulea căuta păianjenul
al cincilea recita poezioara din școala generală
al șaselea a spus că se va schimba
al șaptele a spus: sigur ne caută
al optulea a spus: le vom zice că ne-am întâlnit cu rudele
al nouălea a spus: n-am primit nimic de crăciun
al zecilea a spus: pentru asta trebuie să ai credință
iar eu am aruncat globul de pe brad în mare
nu s-a scufundat
semaforul
i-au donat orașului demolat
un semafor
e înalt și strălucitor
pe strada
fără oameni și mașini
clipește ca un zeu
de pe stâlp
în fața craterelor orașului
aici nici un daltonist nu ar putea pierii
râzi din confortul canapelei
în timp ce la tv președintele
întinde o uriașă notă de plată
cetățenii trag obloanele
își trag și păturile peste cap
la ora șase după amiază
vor adormi cu frica
de intersecție
scaunul
niciodată nu bag scaunul la loc după ce mă ridic
oricum cineva îmi va lua locul
cu aceeași figură statură aranjare a ochelarilor
însă nu vor putea trece prin gândurile tale ca prin junglă
înarmați cu machete
au membrele slăbite de la atâta vegheat la cozi în supermarketuri
în care își duc mamele să-mpingă cărucioarele până la epuizare
înfășurate în pânze de argint din care curg literele albe swag
bărbiile lor sunt singurul lucru de care te poți împiedica
ei nu-ți vor face dimineața descântece împotriva deochiului
și împotriva digestiei proaste
ei nu-ți vor spune ei nu sunt prietenii tăi dragă așteaptă numai
(de fiecare dată spui nu înainte să încerci)
scobitorile lor nu-ți vor cumpăra înghețată nu te vor săruta pe frunte
eu i-am dibuit încă în generală pe când
lipeam case din trupurile lor case pe care mai apoi
le călcam sau le dădeam foc pentru că ne-am născut fix atunci
încât nici nu ne puteam aminti cât e de rău totul
niciodată nu bag scaunul la loc după ce mă ridic
las urme de ascuțire a unghiilor
de marginea cărții din care voi ține minte doar că Laura
a murit de tânără că Laura e curvă că Laura
e coroana de dafini iar Lara doar un nume care poartă ghinion
de aceea mă așez la masă tot mai rar
patul e o rocă ascuțită o jucărie pentru copii
pe care arunci cerculețe multicolore eu arunc cărți
și deja s acolo câteva perechi de ciorapi
pe care nu te voi lăsa să mi-i scoți din picioare
Sunt bine, tată
Sunt bine tată
Lumea încă are conturul realității
Casele sunt aici ca cineva să locuiască în ele
Oamenii sunt aici ca să fie părăsiți de cineva
Putem și singuri strigă ei în genunchi
Ei pot și singuri tată
Strigă coloane întregi de oameni sub fereastra mea
Scrie-mi o poezie tu ești tot timpul fericită
Tot timpul zâmbești scrie-mi o poezie
Cum intru între coapsele tale
Nimic nu e în regulă tată
Gura mea e aripă de rândunică trunchi de copac
Întors cu capu-n jos și cu rădăcinile în sus
Nimeni nu-l udă nimic n-are rost fără pământ
Inima bate-n ritm de jogging oamenii de sub fereastră
Oblojesc geamurile cu ziare pe care eu nu le citesc
Dorm cu telefonul mobil pe față
Cu notificările roșii pe gene
Îmi încep dimineața cu într-un clipit de cerculețe
În loc de cafea beau vin
Nu sunt bine tată
Lumea spune ești bucuroasă cânți mai tot timpul
Scrie-mi o poezie arăți bine
Ai palmele așa de mici ochii așa de mari
Întreaga lume chiar întreaga lume e în ei
Miliarde de voci fac jogging sub fereastra mea
Scrie-mi vino haide
Nimeni nu mă fute tată
Toți roisec în jurul cuibului meu cu acurile
Însă nimeni nu mă-mpunge
Am învățat să-mi strâng picioarele mortal
și pentru totdeauna ca o călugăriță
Roiesc trimit mesaje dimineața mă trezesc
Cu notificările lor roșii pe gene
Îmi spăl fața cu apă și cu soluție de curățat
Am pielea sensibilă dimineața și seara
Sunt bine tată
Iarăși va veni gunoierul și îi va duce cu camionul său
ca un prinț care-mi va cuceri inima
Două drumuri spre sud
urmăm gazele răsuflate ale mașinilor
prind păsările de coadă, inelele noastre de fum
le sufocă progeniturile și cuiburile
copiii noștri spui că vor sta sub copac
și vor prinde ouăle care cad la furtună
le vor păstra în adâncitura de la buric
până ce vor crăpa precum pământul vara
atâta le datorăm
ne-am tricotat mâinile din ceață pe sub masă
spui că ar trebui să plecăm de aici
să ne coasem haine din vie pălării din agave
să mă-ntorc acolo de unde am fugit
șoptesc, nici un animal pe care l-am mâncat
n-a fost viu, văd că ne-au mințit,
te uiți cum mi se prelinge coapsa pe scaun
să știi că nimic nu va mai conta după ce se stinge lumina
vergeturile îți vor arăta precum indicatoarele
două drumuri spre sud
