Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara / La Vest de Est, La Est de Vest
Ediția a VII-a / 23-27 octombrie 2018 / www.filtm.ro
Marie Iljašenko (Republica Cehă)
Selecție de poeme, traduse în limba română de Mircea Dan Duță
© Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, pentru prezenta versiune românească
În Europa Centrală plouă
În Europa Centrală plouă, în Italia este întuneric
şi dintr-o dată nimeni nu mai are îndoieli cu privire la ce şi unde se află –
iar mie iar mi-e rău și mă plimb fără încetare în visele superficiale
dogorind prin orașul dogorit fără hartă și fără ghid.
În sfârşit ies la Zid și dintr-o dată ştiu că centrul nu se află aici,
că mi-aş dori să mă plimb necontenit în cerc să descriu fără încetare aceste cercuri
şi să doresc din nou și din nou să fiu dorită,
aș vrea numai să dorm adânc iar pe noptieră
să nu mai fie niciun medicament, ci doar hărți și ghiduri
ale tuturor oraşelor din ţara de sub cer.
Golden sultana
Dragă A.,
când îmi scrii cum s-a revărsat Dunărea,
cum într-o clipă pur și simplu s-a năpustit peste maluri
ca apa care dă în foc din oala pusă la fiert şi cum peștii, înnebuniţi de atâta libertate,
au început să-şi caute loc printre panourile publicitare,
este ca și cum aş fi văzut totul cu ochii mei.
Când scrii că a fost mai grav decât în anul 1501,
îmi amintesc imediat de brutarul
care s-a lăsat purtat de ape pe malul celălalt
pentru a-și salva de la înec soția necredincioasă şi pe cei patru copii,
și apoi de fiica sa cea mai mică,
o fată cu părul nu de culoarea inului, ci a stafidelor, răpită
undeva înspre Buda, Pesta și Pola
până la gurile Dunării; undeva pe acolo trebuie să fie Solncev Brjag[1]
Tu ştii cel mai bine că planurile noastre nu sunt altceva decât nişte obiecții
iar topografia este o chestiue cu totul privată atunci când reuşeşti
să fii concomitent şi în Buda, și în Pesta, să fii şi la Praga, și la Passau,
aşadar Passau nu poate să nu fie o dată pe Veneția, zău că nu poate.
Mă mai gândesc şi la sultanele alea, dar Dunărea nu putea face altfel,
Dunărea nu putea face altfel, Dunărea nu putea face altfel, scumpo.
Norge
Povești care nu s-au petrecut grele ca o corabie zburătoare
dar numai atâta timp cât vă interesează greutatea lor
Oare asta să fie maturitatea? Oare să fie o păcăleală?
Nici vorbă este un gaz rar se numește helium
Acum să-ți amintești de corabia zburătoare care a ridicat ancora
într-un orășel din centrul Europei
o corabie zburătoare în care abia încape un cuplu
atât de ușoară încât nici umbră pe iarbă nu lasă
Când a murit, Dumnezeu nu a lăsat niciun fel de mesaje
niciun fel de interdicții și nici o povară
ci numai cafea multă cafea pentru ca tu să poți lua decizia corectă
când să cobori și când să te înalți
Poezie de dragoste
Voi face totul pentru tine
Mai întâi îți voi găsi un apartament cu ferestrele către coroanele copacilor:
apoi fac dezordine în pârâu ordine în fundamente
un tramvai o cafenea pate albe pe pereți
Te voi învăța să dormi ca și cum te-ai cufunda
într-un râu cald adânc îți voi cumpăra soare
culori de chihlimbar ca să ai putere
pentru fiecare nou trek
Îți interzic să te grăbești îți interzic să bei
îți interzic să nu mai bei îți interzic toate interdicțiile
În weekend îți voi scrie poezii de dragoste
și ți le voi citi în zilele lucrătoare
Flori levitânde
Florile levitânde dorm în timpul zilei iar noaptea
ies plutind prin aer din sălașuri și rămân suspendate ca niște mici geamanduri
și provoacă tot ce înseamnă déjà vu în acest oraș
Aproape că nu au rădăcini micii măslini și lămâi
respiră lejer orhideele mandarinele
oare ce le leagă atât de puternic de tărâmurile natale
încât păstrează încă pe limbă gustul de sare salep anason chinezesc și vin
tot acel maghreb adormit acele grădini suspendate inexistente?
oare ce le leagă atât de puternic de teatrul acela de fațade de ghirlande
de învelișul din hârtie aspră al mesei natale
de fericiții ce-și dorm somnul de veci în mănăstirea de sub munte?
Dorul este cel ce-i leagă astfel dar ele râd zboară prin aer
s-au adaptat bine atmosferei din Praga
și privesc pe un geam: acolo o negresă întunecată ca noaptea fierbe niște cafea
în teatru în cafenea și în fond și în jungla florilor
Florile levitânde nu au rădăcini dar respiră înfloresc
frumusețea florilor levitânde este de nedescris
nu au un tărâm nu au un loc nu au o țară a lor
și astfel nu le pot pierde niciodată
Aerodinamică
Iubesc luna ianuarie e un tropic al reînceputurilor
un zero absolut
Coțofana lasă pe gărduțul acoperit de zăpadă
urme de avioane
Mă întorc la ceasul toboganelor
și al bolilor copilăriei
Așa cum un june îndrăgostit își mângâie fotografia iubitei
eu îmi îmbrățișez perna
Învață-mă umilința
nu în sens biblic
învață-mă să văd
urme de avioane acolo unde alții văd numai pământul gol
Dăruiește-mi o duminică
în mijlocul zilelor nesfârșitei săptămâni
și o asemenea dragoste
care nu mă va împiedica să mă concentrez
[1] Ţărmul de Aur