Născut în 1960, în regiunea Baranja din Croaţia, DELIMIR REŠICKI este poet, critic literar şi editor al cotidianului „Glas Slavonije”. La începutul anilor ’80 a început să publice poezie, proză, eseuri şi cronici literare în cele mai cunoscute reviste şi ziare din Croaţia. Rešicki susţine că sursa iniţială a poeticii sale se află în modernismul timpuriu, cum ar fi poezia lui Georg Trakl. Cu un acut simţ al ritmului poetic, Rešicki reuşeşte să acopere în poemele sale teme largi ale cotidianului, cu elemente din alte medii artistice precum filmul, pictura, muzica rock, în forme dintre cele mai îndrăzneţe.
Versurile sale au fost traduse în numeroase limbi – germană, engleză. Italiană, franceză, suedeză, spaniolă, maghiară, ploneză, slovacă, rusă, bulgară, macedoneană şi slovenă – au fost incluse în perstigioase reviste precum „Manuskripte” şi „Akzente”. Textele lui poetice, de proză și eseistice au fost incluse în cincizeci de antologii de poezie și proză croată contemporană, precum și în antologiile și culegerile internaționale. În 2011 s-a apucat de fotografie. A publicat fotografii în revistele „Tema”, „Tvrđa” și „Riječi”. Este redactorul bibliotecii de poezie Fraktali, în cadrul NAKLADE Fraktura. Când dorește să simtă viața, o face pe bicicletă, prin Baranja, prin satele și pustele de pe la Kopacki Rit și prin împrejurimi, nu prea departe…
Delimir Rešicki este laureat a mai multor premii literare precum: Seven Secretaries of SKOJ, Spiritual Oaktrees, Premiul Julije Benešić, Kiklop, 2005, premiul „Vladimir Nazor”, 2006, Premiul Hubert Burda, 2008, şi premiul „Sv. Kvirin”, 2015, pentru contribuţia la poezia croată.
Dintre scrierile sale menţionăm volumele de poezie: Gnomes, Happy Streets, Die die my darling, The Book of Angels, Ezekiel’s Chariot, Arrhythmia, precum şi cele de proză: Silence (Textual Pursuit), Sagrada familia (proză scurtă), Essays about Sorrow (eseuri, articole), Relatives (eseuri, recenzii), Happy Streets & Sagrada familia, Almshouse for Ghosts (proză scurtă).
„Talentul excepţional al lui Rešicki se simte cel mai mult atunci când atinge graniţele nedefinite ale efectelor sonice şi vizuale, dovedind o percepţie unică a limbii. Principiul cu care operează în poezia sa este cel al defamiliarizării – un procedeu cu ajutorul căruia reuşeşte să obţină şi să menţină un ritm care bate în fundalul aproape fiecareia din poeziile sale.” Miloš Đurđević