Emilian Galaicu-Păun (n. 1964, Unchiteşti, Republica Moldova) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău şi a obținut un doctorat la Institutul de Literatură „M. Gorki“ din Moscova (1989). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi al celei din România precum și membru al PEN Club-ului.
A lucrat ca redactor corespondent pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş), apoi a devenit redactor-şef al Editurii Cartier;
Emilian Galaicu-Păun a publicat numeroase volume de poezie și proză, remarcându-se totodată ca un reputat traducător din lteratura franceză. Din operele sale menționăm:
Poezie: Lumina proprie, Literatura Artistică, 1986; Abece-Dor, Literatura Artistică, 1989; Levitaţii deasupra hăului, Hyperion, 1991; Yin Time, Vinea, 1999 (tradusă în limba germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, Ludwigsburg, 2007); Arme grăitoare, antologie (ediţie ne varietur), Cartier, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, Cartier, 2019; sanG d’encre, antologie, Cartier de Colecţie, 2020. Proză: Gesturi (Trilogia nimicului), Cartier, 1996 ; Ţesut viu. 10 x 10, Cartier, 2011, 2014 (tradus în engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019); Eseu: Poezia de după poezie, Cartier, 1999 ; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, Junimea, 2020. Traduceri: Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, Cartier, 2001; Robert Muchembled, O istorie a diavolului, Cartier, 2002 ;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, Cartier, 2003; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, Cartier, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, Cartier, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, Arc, 2011 (Certificate of Honour for Translation, Londra); Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, Cartier, 2012; Michel Pastoureau, Regele ucis de-un porc, Cartier, 2022.
Tradus în peste 20 de limbi. Prezent în numeroase antologii, din ţară şi din străinătate.
Pentru activitatea literară Emilian Galaicu-Păun a obținut numeroase premii și distincții literare: Premiul Naţional pentru Literatură (Republica Moldova, 2015); Premiul Naţional pentru Poezie „George Bacovia” (România, 2019). Cavaler al Ordinului de Onoare (Republica Moldova, 2012), Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer (România, 2014), Crucea „Meritul heraldic” (R. Moldova, 2020).