la vest de est / la est de vest

Cosmin Ciotloș (n. 1983) este lector la Facultatea de Litere a Universității din București și colaborator al revistei Dilema veche. A susținut timp de zece ani principala rubrică de cronică de carte a revistei România literară. A publicat o antologie a poeziei generației optzeci (Nemira, 2015), o ediție adnotată a poemului Levantul de Mircea Cărtărescu (Humanitas, 2016) și un eseu detectivistic investigând opera lui Mateiu I. Caragiale, Elementar, dragul meu Rache (Humanitas, 2017). În 2019 a primit Premiul pentru critică literară al Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj. În 2020 a coeditat volumul de studii Harta și legenda. Mircea Cărtărescu în 22 de lecturi (Editura Muzeul Literaturii Române), iar în 2021, la editura Pandora M, i-a apărut volumul rezultat din teza de doctorat susținută în 2013, Cenaclul de Luni. Viața și opera.

Florin Iaru

Florin Iaru este unul dintre cei mai cunoscuți poeți ai generației optzeciste. A fost unul dintre membrii proeminenți ai „Cenaclului de Luni”, condus de Nicolae Manolescu. A realizat și a prezentat emisiuni de cultură la postul național de televiziune și la TVR Cultural. Face parte din echipa redacțională a săptămânalului Cațavencii.

Florin Iaru Read More »

Bogdan Ghiu

Bogdan Ghiu scrie și publică poezie, teorie (și) critică (despre literatură, filosofie, media, artă contemporană, arhitectură, teoria și pedagogia traducerii, politică), traduceri (peste 70) din filosofia și literatura franceză și colaborează permanent cu arhitecți și artiști.

Bogdan Ghiu Read More »

Simona Popescu

Simona Popescu este poetă, prozatoare, eseistă și conferențiar la Facultatea de Litere a Universității București, unde, pe lângă cursuri de istoria literaturii române (legate mai ales de avangardă și postmodernism), ține și cursuri de creative writing.

Simona Popescu Read More »

Magda Cârneci

Magda Cârneci este poetă, prozatoare și eseistă. Membră a generației ’80, ea a fost și unul dintre teoreticienii postmodernismului în spațiul românesc și est-european.

Magda Cârneci Read More »